Fragmente din jurnal VI

Dulcele dulce...
Lumina se furiseaza tacuta in odaie,imi gadila genele..Din departare se aude monoton cantecul unei tiganci.Mi-o imaginez foarte batrana, cu fatza zbarcita ca un mar vestejit, cu ochii stinsi si buzele subtiri de ata.Un sal prafuit ii atarna moale pe umerii ingusti iar fustele-i matura praful in drum.Timpul si-a pus amprenta si asupra lor, culorile si-au pierdut din intensitate, din loc in loc materialul fusese carpit iar in alte parti lasat la voia intamplarii.Picioarele murdare, noduroase ii sunt stranse in niste sandale vechi, nefiresc de mici.Numai glasul..glasul acela profund ce-mi ajunge pana la urechi pare rupt dintr-un alt timp, apus ..un timp cand poate in ochii ei negri mai ardeau dorinte cand sangele poate ii mai navalea fierbinte in fiecare parte a trupului cu forme voluptuoase.O vad acum intinzand mana la fiecare poarta neasteptand nimic, incremenita sub soarele puternic, plangandu-si vesnic inutilitatea unei vieti irosite.. Caldura.Acum, pana si vantul a incetat sa mai bata.Copacii incarcati de lumina isi pleaca supusi crengile.Pasarile au amutit si ele in frunzisul poleit de soare.Poteci timide,napadite de buruieni si ierburi salbatice coboara in trepte printre chiparosi si maslini pentru ca apoi sa se piarda in nisipul fierbinte.Urme de pasi, o panza rosie pe jumatate ingropata in nisip, o sticla pe care au iesit sa se inalzeasca la soare gandaci mici si rosii cu picioare subtiri...si marea...marea..mereu schimbatoare,ca sufletul unei femei!Departe, in larg, o barca se lasa purtata de vant iar de pe barca ajung pana la mal franturi dintr-un cantec.Pescarusii se rotesc deasupra,vesnic la panda, mereu liberi...Mi-am deschis ochii..umbrele se alearga pe perete.Era prea frumos ca sa nu visez, si i-am inchis iarasi.
OM