Fragmente din jurnal V

Noaptea sufletului 24 noiembrie 2000
Era o noapte cumplit de neagra.Nu puteam sa-mi vad nici macar mainile, trebuia sa imi ghicesc prezenta si asta nu era chiar atat de greu caci imi auzeam batand inima atat de tare, cum ai auzi dangatul unui clopot urias.Nici eu nu stiam ce-i cu mine, daca imi era frica sau poate doar linistea din jur ma facea sa amplific zgomotele interne.Cert era ca atentia imi statea incordata la maxim intocmai ca o coarda sensibila la orice atingere.Statul pe loc ma facuse sa ma intreb daca mai exist sau devenisem statuie? Membrele imi erau amortite si creierul imi refuza orice comanda de a face un pas.Ma aflam la cativa metri de usa casei mele, nu o vedeam dar stiam asta.Totul era negru, ca o stranie senzatie ce-mi picura in suflet.Si daca intre timp am murit?refuzam acest gand ... imi trebuia desigur o cauza fizica, iar mie imi murise sufletul, constiinta imi era inca vie, intr-o stare de amorteala.Am fost martor la distrugerea lui treptata si nu puteam face nimic.Stateam la fel ca acum, impietrit, infiorat de frig,cu gandurile inghetate.Cine gandea pentru mine?parca cineva mi-ar fi pus cuvintele in minte, ele deveneau fraze fara sens si eu stateam fara sa intervin ca un spectator.Ce era curios: nici vantul nu batea, nici o insecta nocturna nu se auzea, nic o zbatere straina in afara de pleoapele mele.Oare cum o fi sa fii mort? si brusc o amintire imi dezgheta chipul intr-un zambet: in timpul revolutiei din '89 vecina povestea mamei, iar eu ca un copil curios ce eram ascultam de dupa fusta ei, cum crezuse pentru o clipa ca ii venise sfarsitul." S-a auzit doamna, o pocnitura si deodata am vazut negru in fata ochilor si tot asteptam sa cad!.."- se arsese becul din bucatarie.Simt cum ma dezmortesc si revenind in mine insumi,ma urnesc din loc si pornesc spre ferestrele luminate acum......
OM