Cum au murit geniile

Entry for October 23, 2007

In lumina obscura a unei lampi de birou "geniul" isi framanta mintea cu tot felul de intrebari.De mai bine de o luna se hotarase sa scrie un roman, dar pe foaia alba din fata lui nu se putea zari decat titlul mare, cu litere labartate , parca strambandu-se la el, ironizandu-i neputinta.
"Si totusi eu am sa scriu un roman" spuse geniul ridicandu-se de la masa, invartindu-se nervos prin camera, cautand parca sa culeaga de pe tapetul inflorat , idei.Si ideile i se refuzau iar. Dar "geniul" era perseverent. "Am sa-l incep maine.Da, maine.. sigur!Azi ma doare capul. Ma duc sa-mi pregatesc o cafea. Sunt sigur ca maine imi va veni inspiratia. Voi scrie 10 pagini, ba nu.. 100!! " Si parasi camera cu pasi apasati, sub fruntea-i acoperita de par cret, asemeni gandurilor lui incalcite, ideile nasteau sute si sute de intamplari care de care mai fantastice.
Trecusera inca doua saptamani.Geniul la masa de lucru astepta ca de obicei inspiratia divina care intarzia sa apara.Nu-si dorea decat o idee, o idee geniala, de care cum s-ar mai fi agatat! Ar fi scris un roman cum nici Balzac nu a scris. Dar ce.. el era Balzac? El era un "geniu".Doar asa-i spuneau mereu parintii, prietenii, iar bunica nu obisnuia sa-i spuna "micul meu geniu?" Nu putea sa-i dezamageasca. Maine, da maine va scrie un roman.Si ce bucurie atunci!! Toti se vor inghesui la libraria din coltul strazii, unde- o Doamne ce imagine!! - cartea lui, in mii de exemplare .. va triumfa! Va reusi! Ii mai trebuie doar timp.Iar timpul la un geniu nu are importanta.Si astfel, mai trecura alte saptamani, luni, ani.. il puteai vedea mereu asteptand la masa lui de lucru.. ce astepta? Inspiratia, bineinteles.Doar asta a facut mereu.Pana intr-o zi ,cand..
Sa fi fost o zi de iarna, o zi friguroasa cu ger de crapau pietrele..cand sunetul soneriei tulbura linistea "geniului".Deschise usa cu gesturi de om obosit, si nu mica ii fu mirarea cand zari in prag o faptura firava si parca ireala.
"Cine esti?" "Cine sunt eu?Glumesti poate.Doar ma cunosti.Nu-mi pronunti mereu numele?" "Nu inteleg". "Nu intelegi?? Sunt MAINE.Si am venit sa-mi dai ce mi-ai promis.Sa stii ca nu te-as fi deranjat daca nu m-ai fi facut sa te astept atata! Mi-ai promis un roman, ba nu!! Sute de romane!!Hai,nu mi le dai?!"
Geniul ramase cu gura cascata,tinand in mana stiloul, cu ochelarii cazuti pe nas.Sub parul cret, ideile incepura sa se coaca, sa devina rumene,numai bune de pus pe hartie.Dar era prea tarziu. Ziua de maine il lua cu ea intr-o lume in care nu mai erau genii, ci doar oameni simpli care-si purtau ideile la vedere intr-o sticla legata la gat astfel incat sa le aiba mereu la indemana.
In casa ramasa pustie, intr-o camera intunecoasa, pe un birou din lemn de brad, statea o coala de hartie ingalbenita pe care se lafaia un titlu cu litere uracioase, ironice, razand parca..
Si asa au murit geniile.