Exista un singur lucru pe lume pe care nu-l poti schimba, nu-l poti controla, nu se modifica, nu se preschimba in altceva.. si acela este timpul, nu-l simti, nu-l vezi, nu bagi de seama scurgerea lui lenta dar sigura,decat cand e prea tarziu.Este ca o fiinta nevazuta , cu propria viata, care se contopeste cu a ta, cu a fiecaruia din noi. Caci fiecare din noi are propriul univers si propriul timp. Am incercat o data sa ii privesc trecerea lenta, sa-l constientizez sa-l desfac in clipe si fragmente, sa-l pot opri.. , dar nu am reusit, mi-a alunecat printre gene ca apa printre degete.Eram in clasa a saptea in scoala generala si eram de serviciu pe scoala, atunci asa se practica, acum nu mai stiu cum e.. tocmai terminasera de construit corpul nou al scolii, o cladire eleganta si diferita de ce vazusem pana atunci.Eram singura intr-o liniste perfecta si priveam umbrele pe care lumina le varsa pe culoarele lungi si inguste ale scolii.Imi ascultam pasii care isi aveau propriul ritm, diferit de cel al gandurilor mele.Pe atunci iubeam singuratatea, o preferam superficialitatii care ma inconjura iar rutina vietii de zi cu zi ma sufoca. Am iesit afara, era o dupa-amiaza perfecta de inceput de toamna, si ceasul imi arata ca nu peste mult timp va apune soarele.Mi-am amutit gandurile si am inceput sa devin constienta la schimbarile din jurul meu.Am ramas nemiscata privind in departare pe terenul de sport incercand sa surprind procesul de trecere de la lumina la intuneric, culorile care se schimbau, cele pe care inca le puteam percepe si cele care paleau acoperite de umbra.Nuantele care se schimbau, si clipele care treceau.. Am incercat sa opresc in mod artificial timpul, ca un aparat fotografic, si in cele din urma eu am ramas cea pacalita de el. E posibil sa fi durat doua ore.. o ora, jumate de ora, dar la final totul mi s-a parut preschimbat ca pe nesimtite,ca un vis, ca si cum in cateva secunde intunericul pusese stapanire desi statusem atata timp cu simturile toate ascutite.Timpul trece la fel orice s-ar intampla, pentru oricine.. si cu toate astea il percepem diferit. Cand evenimente fericite se precipita timpul e atat de grabit, ca un accelerat pe care am vrea sa il oprim, tragand semnalul de alarma.Iar privind in urma la ce a fost, el se dilata.. in loc de o zi par 2 sau 3.. Cand plictiseala pune stapanire pe tine si numeri secundele pe ceas, el pare mai lent ca melcul si iarasi privind in urma ,neavand nici o amintire a lui, el se comprima in mod inselator.Dar ce m-a facut sa vorbesc atat de mult despre timp? ultima mea postare.. din momentul cand ne-am intalnit prima oara pana acum, cand se apropie plecarea ta.. au trecut ceva luni,, dar au trecut atat de repede ca nici n-am realizat.Parca as fi vrut sa petrecem mai multe clipe impreuna, sa avem mai multe amintiri.. dar pana la urma tot aici am fi ajuns. Si atat de repede .. se pare ^_^ dar cu siguranta ca ne vom revedea , prietena mea !
OM
